Există o întrebare care gravitează în jurul meu ori de câte ori mă aflu în sală, în faţa oamenilor veniţi să afle despre yoga. O întrebare nu foarte clară, negândită în întregime şi cu atât mai puţin rostită. Dacă ar … Continue reading
Category Archives: yoga
Un minut sau o suta de ani
Galerie
A început un nou an şi timpul, cel puţin pentru mine, în tabăra de meditaţie, subiectiv, a avut o curgere aparte. Mai mulţi prieteni mi-au spus că pentru ei timpul pare că s-a accelerat, zilele par să se fi scurtat, … Continue reading
Unitate şi unicitate
Galerie
Există în noi o tendinţă de a căuta numitorul comun, acel ceva general care se regăseşte în toate situaţiile cu care ne întâlnim în viaţă. Vrem să găsim unitatea, acel ceva misterios care leagă toate lucrurile între ele, care undeva … Continue reading
Folosirea respiraţiei pentru liniştirea minţii
Galerie
În yoga, mintea, corpul şi respiraţia formează un tot care ar trebui să funcţioneze în armonie. Este unul din lucrurile care stau la baza oricărei tehnici yoga şi înţelegerea acestui lucru ne poate ajuta şi în liniştirea minţii. Am explicat … Continue reading
Postura de meditaţie (IV)
Galerie
Capul şi privirea Ultima parte a descrierii posturii de meditaţie se referă la modul în care capul şi privirea ne pot fi de ajutor în liniştirea minţii şi experimentarea meditaţiei.Capul trebuie să stea drept, ceafa aliniată cu coloana vertebrală, motiv … Continue reading
Postura de meditaţie (III)
Galerie
This gallery contains 6 photos.
Mudra – modul în care ţinem mâinile Un lucru pe care l-aţi observat probabil în reprezentările yoghinilor care meditează este modul în care îşi ţin mâinile. Fiecare din aceste gesturi (numite în sanscrită mudra) are importanţa lui şi poate fi … Continue reading
Postura de meditaţie (II)
Galerie
This gallery contains 7 photos.
Asana În occident este emblematică pentru yoga postura de meditaţie, acea poziţie cu picioarele încrucişate, cu mâinile realizând anumite gesturi, cu ochii închişi şi faţa senină. Deşi pot să fie dificile la început, posturile de meditaţie sunt un real ajutor … Continue reading
Postura de meditaţie (I)
Galerie
This gallery contains 3 photos.
Coloana vertebrală Unul din aspectele definitorii ale posturii de meditaţie este modul în care este aşezată coloana vertebrală, spatele. Chiar dacă nu putem sta într-o postură de meditaţie şi optăm pentru un scaun, este important să avem coloana vertebrală cât … Continue reading
Elementele de bază ale meditaţiei
Galerie
Meditaţia are ca punct de pornire un lucru foarte simplu în aparenţă: o minte liniştită. Indiferent cât de complexă ar fi o tehnică de meditaţie şi cât de promiţătoare ar fi efectele ei, atâta vreme cât mintea nu îşi schimbă … Continue reading
Universul ca o fiinţă
Galerie
Aseară am avut o revelaţie. Nu ca aceea pe care a avut-o Moise pe muntele Sinai, ci una obişnuită, din cele care ne limpezesc din când în când gândurile şi ne lasă mintea liniştită, cel puţin pentru o vreme. Poate … Continue reading